Acest mesaj este adresat persoanelor tentate de câştiguri iluzorii!
Ce este o schemă
piramidală?
Schemele
piramidale (sau jocurile financiare piramidale) sunt nişte proceduri ilegale de câştig,
construite virtual sub forma unei piramide sau a unei structuri piramidale, în care
straturile (nivelurile) piramidei sunt alcătuite din persoane care plătesc o anumită
sumă la intrarea în schemă.
Regula
generala de câstig este foarte simplă: persoanele care ajung în fruntea
priramidei pot câştiga bani, numai dacă mai intră în schemă o mulţime de oameni la
baza piramidei. Fiecare persoană trebuie să plătească o taxa de intrare, după
care este obligat să recruteze alţi oameni care să achite şi ei taxa de intrare.
Câştigul lor este format din suma taxelor de intrare a persoanelor de la baza piramidei.
Deci oamenii care
intră la baza piramidei dau bani pentru câţiva oameni aflaţi în vârf. Fiecare nou
participant plăteşte pentru şansa de a ajunge în vârf şi pentru a profita de
plăţile celor care vor intra în joc mai târziu. Aceste scheme piramidale de câstig se
mai numesc "jocuri de
într-ajutorare" sau "fonduri comune închise" sau "cluburi de finanţare şi investiţii închise", etc.
De
exemplu, pentru a intra în schema jocului TEAM-PARTNER (care a funcţionat
în Germania între anii 1990-1993), o persoană trebuia să se plătească o suma de
1.000 DM, ceea ce asigura un loc la baza piramidei. Schema era o piamidă
binară închisă, deci cu 2 ramuri la fiecare nivel, pe maximum 9 niveluri. Regula
plăţilor câstigurilor era urmatoarea: 500 DM mergeau la sponsor (partenerul care a
recrutat persoana respectivă) şi care se afla pe un nivel mai sus în piramidă,
iar 500 DM la partenerul din vârful piramidei, promotorul schemei. Dupa un anumit timp,
piramida se completa la maximum, iar promotorul câstiga 16.000 DM, în timp ce persoana
nou intrată şi ceilalti de la baza piramidei se trezeau cu 1.000 DM mai saraci. Când
promotorul schemei a intrat în posesia banilor, el a dispărut. Fiind eliminat din joc,
urmatorul nivel a devenit vârful piramidei. Abia atunci au început cei doi aflaţi pe al
doilea nivel să aibă profit. Pentru a fi platiti cei doi din vârf, trebuia să se
recruteze 32 de persoane la baza piramidei. Jocul piramidal a continuat o perioadă,
schema mărindu-se cu noi doritori de câştiguri uşoare.
Analiza exemplului de mai sus ne arată
următoarele: de fiecare dată când un nou nivel ajungea să fie în vârful piramidei,
la baza ei trebuia adăugat un nou nivel, de două ori mai mare decât cel precedent.
Dacă se găseau destui participanti noi, cei 16 parteneri de pe nivelul al 4-lea
aveau şansa să ajungă în vârf, dacă mai intrau 512 recruti, care sa plateasca
fiecare câte 1.000 de dolari. Evident, piramida s-a prăbuşit, în timp ce peste 2.000
de oameni n-au mai ajuns în vârf. Pentru ca fiecare partener dintr-o schemă piramidă
să poată ajunge la profit este nevoie de un val inepuizabil de noi participanţi. În
realitate, numărul participanţilor este limitat şi fiecare nivel nou de participanti
are o sansă mai scăzută de a recruta alţi oameni, deci o mai mare şansă de a pierde
banii.
Bibliografie
recomandată: "Marea panoramă" de Edward Ludbrook, pag.78-80,
Editura Digital Data Cluj, (Colecţia Multi-Level Marketingwww.digitaldata.ro)
Lucruri ce trebuie
ştiute despre schemele piramidale
Sunt necâstigatoare.
Schema piramidală se bazează pe o
matematică simplă: există puţini câştigători şi foarte mulţi participanţi care
îşi pierd investiţiile. Câştigurile sunt plătite din banii pierduţi de cei mulţi.
Sunt frauduloase
. În mod conştient sau nu,
participanţii la o schema piramidală îi păcălesc pe cei care sunt recrutaţi. Dacă
li s-ar explica şansele scăzute de a obţine un profit, puţine persoane ar plăti să
intre în schemă.
Sunt ilegale.
Există un risc real ca o schemă
piramidală să fie oprită de autorităţi, iar participanţii să fie pasibili de
pedeapsă.
De ce ar vrea cineva să se înscrie
într-o schema piramidală?
Cei ce promoveaza aceste scheme sunt
maeştrii în psihologia maselor. La întrunirile de recrutare se creeaza o
adevarată frenezie, o atmosferă de entuziasm în care presiunea exercitată de grup şi
promisiunile unor venituri peste noapte manevrează lăcomia sau frica oamenilor de a
pierde o afacere bună. Întrebările şi verificările sunt descurajate. Este greu ca o
persoană să facă faţă unei astfel de oferte, dacă nu este conştientă de faptul că
schema este măsluita împotriva sa.
Piramidele mascate – lupul în blana de
oaie.
Unii
promotori de scheme piramidale încearcă să le mascheze ca fiind metode de marketing în
reţea. Marketingul în reţea este o metoda de afaceri legală, în care se construieşte
o reţea de distribuitori independenţi pentru a vinde produse de larg consum.
Pentru a apărea ca o companie de
marketing în retea, o schema piramidală apelează la o linie de produse şi susţine că
are ca scop comercializarea acestora. Cu toate acestea, efortul real depus în vânzarea
produselor este infim sau complet inexistent. În schimb, banii se colectează în stilul
tipic schemelor piramidelor: prin recrutare. Caracteristica acestor piramide constă în
faptul că noii distribuitori sunt nevoiti sa cumpere cantităţi mari şi costisitoare de
produse, atunci când se înscriu în schemă.
De exemplu, se poate întâmpla ca o persoană să cumpere
produse fără nici un fel de valoare în schimbul a 500 de dolari pentru a deveni
“distribuitor”. Persoana care a recrutat-o primeşte 250 de dolari (un comision de
50%) şi 250 de dolari merg la vârful piramidei (compania, în cazul nostru). Observaţi
asemănarea cu procedeul de la schema piramidală TEAM-PARTNER descrisă mai devreme.
Majoritatea
piramidelor mascate nu sunt atât de uşor de demascat. Companiile care practică aceste
scheme piramidale aleg adesea produse care costă puţin pentru a fi fabricate şi care nu
au nici un fel de valoare stabilită de piaţă, cum ar fi produse noi, miraculoase, cure
exotice etc. Acest lucru îngreunează studiul pieţei despre existenţa unei solicitări
adevarate pentru produsele vândute. Cea mai buna metodă de a evita o schemă piramidală
frauduloasă mascată constă în a deosebi o afacere legală de una frauduloasă.
Marketingul în reţea este o metodă
populară de desfacere si comercializare a produselor, dar nu în magazine prin
intermediul angajaţilor, ci prin agenţi comerciali independenţi (distribuitori) la
domiciliul clientului. Distribuitorul îşi poate alege singur orele de lucru,
câştigând bani din vânzarea produselor unei companii consacrate.
Într-o
structura pe mai multe niveluri distribuitorul îşi poate construi şi organiza propria
reţea de agenţi (distribuitori) prin recrutarea, motivarea, aprovizionarea şi
pregătirea celorlalţi, pentru a vinde produsele respective. Venitul include un procent
realizat din vânzarile întregului tau grup de agenţi, precum şi câştigurile din
propriile vânzari către consumatori. Această şansă a facut din marketingul în reţea o metodă
atractivă de a începe o afacere cu o sumă mică de bani.
Bibliografie
recomandată: Colecţia Multi-Level Marketing din www.digitaldata.ro
Prin ce se deosebeşte o
afacere legală de o schemă piramidală mascată?
Schemele
piramidale caută să câştige bani pe seama persoanelor recrutate. Companiile de
marketing în retea conlucrează cu distribuitorii pentru a câştiga bani împreună, în
timp ce aceştia îşi dezvoltă propria afacere din vânzarea de produse sau servicii.
Înainte de a intra într-o afacere, fiecare persoană trebuie să investigheze cu atentie
oferta. Cea mai simplă metodă de a cunoaşte oferta unei afaceri de marketing în reţea
este de a răspunde la
urmatoarele trei întrebări:
1. Cât trebuie sa plateşti pentru a deveni distribuitor
(deci care este investiţia)?
Care este investiţia iniţial? DACA ACEASTA ESTE
CONSIDERABILĂ, FIŢI ATENŢI! Suma platită pentru înscrierea într-o companie de
marketing în retea este de obicei mică (de regulă costul unui pachet de vânzare sub
preţul practicat de companie). Aceste companii au interesul de a face cât mai uşoara
şi mai ieftină înscrierea.
Pe de alta parte,
schemele piramidale îşi obţin marea parte a profitului din înscrierea noilor recruţi.
De aceea, costul pentru a deveni un distribuitor este de regulă ridicat. ATENTIE: SCHEMELE PIRAMIDALE MASCHEAZA ADESEA COSTURILE DE ÎNSCRIERE
CA PARTE DIN BANII NECESARI PREGATIRII, SERVICIILOR COMPUTERIZATE, ACHIZIŢIONĂRII
STOCULUI DE PRODUSE, etc. Aceste costuri în realitate
s-ar putea sa nu fie deloc scumpe sau “necesare”, dar se va exercita o presiune
considerabilă pentru a ca distribuitorul să “beneficieze de toate avantajele acestei
oportunităţi”.
2. Compania răscumpără stocul de produse nevândute?
Compania răscumpără stocul nevândut? DACA EXISTA ŞANSA SĂ RAMÂNEŢI BLOCAŢI CU TOT STOCUL DE PRODUSE
NEVÂNDUTE, FIŢI ATENŢI! Companiile care
condiţionează intrarea în afacere de cumpărarea unui stoc iniţial, de regulă
răscumpără produsele nevândute, dacă distribuitorul se decide să iasă din afacere.
Unele ţări au impus prin lege
garanţia răscumpărării produselor, într-o peroadă de timp limitată. Codul de Etică
adoptat de asociaţiile de vânzări directe recomandă ca răscumpărarea să se facă la
cel puţin 90% din costurile iniţiale.
3. Produsele companiei sunt vândute
consumatorilor?
Vânzarile se fac către
consumatori? DACA RASPUNSUL ESTE NU
(SAU NU PREA MULTE), EVITAŢI OFERTA!
Acesta este un element cheie. Companiile de marketing în reţea
(ca şi alte metode de desfacere) depind de vânzările făcute consumatorilor şi de
crearea unei pieţe. Acest lucru impune existenţa unor produse de calitate, la preţuri
competitive.
Pe de altă
parte, schemele piramidale nu se bazează pe vânzarile de produse către consumatori.
Profiturile sunt realizate din volumul de vânzari către noile persoane recrutate.
Acestea cumpără produsele din obligaţia de a se înscrie, nu pentru că acestea
ar fi bune sau la un pret avantajos. Stocul cumpărat nu se răscumpără în cazul
schemelor piramidale.
Nu
lăsaţi pe nimeni să vă grăbească în luarea deciziei. O şansă bună de a începe o
afacere de marketing în reţea nu va dispărea peste noapte. Cei care spun “intră
acum, ori niciodată” vor să spună că persoanele care se vor înscrie mai târziu vor
ramâne pe dinafară, ceea ce este un mare neadevăr! Deci,
ATENTIE!
Puneţi întrebări:
Despre companie şi angajaşii ei.
Despre produse – preţul lor,
valoarea lor reală, sursele de aprovizionare şi potenţialul pieţei din zona în care
vă aflaţi.
Despre taxa de înscriere (inclusiv
despre stocul ce trebuie achiziţionat iniţial).
Despre garanţia companiei pentru
răscumpărarea produselor nevândute.
Despre media câştigurilor
agenţilor activi.
Obţineţi copii scrise
a
tuturor materialelor despre compania respectivă.
Consultaţi-vă cu alţi oameni
care au experienţă în produsele companiei. Verificaţi dacă produsele sunt
într-adevar vândute consumatorilor.
Cercetaţi
şi verificaţi toate informatiile. Chiar dacă documentele par oficiale, nu înseamnă că sunt complete
sau corecte.